un oras mic si frumos, o "gospodarie" cu pauni

a fost o data ca niciodata un oras nici mare, nici mic, dar mai aproape de cea din urma dimensiune. un oras frumos cu multe case, cu cateva stradute cu nume de copaci si alte chestiuni mai mult sau mai putin semnificative. in slabele mele pelegrinari n-am intalnit nicio strada cu nume de viteaz, de domn, de mare, de erou sau alt caracter ilustru. dar sigur exista. cum spunneam dar, oras cu multe case frumoase, cu porti mari in ziduri inalte, porti care se ridica in arcuri si porti patrate, verzi, albastre, case mov si de culoarea lavandei cum n-am mai vauzt pana acum. si case cu floooori multe la geamuri. si pe strada. orasul asta are atatia trandafiri pe metru patrat incat la fiecare iesire, ochii mei se umplueau de sclipici si bucurie la atatea forme si culori de trandafiri.

dar nu despre trandafiri si nici despre case nu vom vorbi azi. ci despre ce se afla in curtea unei case din acest micut-frumos-slabochios-marinimos-oras. asadar, in capatul orasului, nu cum intri si treci de proaspat deschisul minimaxdiscount, rosu cu porcusor galben, ci in celalalt capat, sus la blocuri, cum stie orice taximetrist, acolo, in zona blocurilor, nu la ultimele si nici la primele, ci pe langa cele din mijloc se gaseste o casa. o casa mare, probabil impozanta, care te duce cu gandul la finantele cu care a fost ridicata, cel putin asa am auzit. nu stim daca aceasta casa poseda boscheti de trandafiri sau ghivece la ferestre sau balcon, stim, in schimb, fara insa sa fi aflat de acest fapt prin simtul vazului, dar prin terorizarea auzului, stim, cum spuneam, ce ascunde curtea acestei case, cu un gard nu suficient de inalt ca sa scuteasca un intreg cartier de poluare fonica.

asadar, aceasta mirifica si nevazuta locuinta pe etaje, ascunde in curtea ei niste pauni. nu cunoastem numarul exact, dar ne putem in schimb imagina ca nu sunt o armata pentru ca intr-o astfel de situatie, eu cred ca "societatea civila" a orasului s-ar coagula si intr-o noaptea i-ar biombarda cu pietre, bomboane, si orice alt obiect de oarecare forma care poate rani capetele lor mici, eventual incoronate, colorate si galagioase. tot asa, desi nestiind numarul lor real, cel mai probabil putem considera ca sunt doi, un domn si o doamna, bazand aceasta concluzie pe o realitate cunoscuta in copilarie, cand la tara, pentru deliciul enoriasilor, un preot considerase ca niste gaini, rate, gaste si altele nu sunt sufieciente, si ca in curtea lui trebuie sa-si afle gazduire o pereche de pauni. si tot asa, pornind de la aceasta idee, putem considera ca domniile lor se afla in plina perioada de amor nebun, altfel nu imi pot imagina de ce scot niste sunete urate, uraaateee, aproape inspaimantatoare, ca niste pisici pierdute, chinuite si triste, daca nu si ele intr-o perioda de cautare si suspin dupa implinirea amorului. aceste animale de talie medie, impopotonate cu jumatate de curcubeu si multa infatuare terorizeaza cetateni responsabili si cu bun simt, care inca nu au format nicio coalitie amenintatoare la adresa stapanalui de pauni.


ma intreb totusi ce ambitie ascunsa ii indeamna pe oameni catre pauni, lebede, (struti nu ca ei sunt pentru oua), si alte lighioane mai mult sau mai putin infoiate, decorative si atat, care se dovedesc de multe ori rele si urate in anumite perioade ale existentei. si tot asa, nu inteleg, cu ce drept oameni care detin astfel de creaturi terorizeaza cartierul in care locuiesc.


desigur, toate cele de mai sus sunt scrise din perspectiva omului stresat de sunetele lor stridente, terorizante si foarte enervante. altfel, am fi putut discuta si conditia paunilor, animale, poate de altfel chinuite, care nu au atat spatiu cat le e necesar si alte lucruri care sa le asigure un "trai decent", daca nu chiar eudaimonia.. cum insa au fost mult prea rai si prea impertinenti, au pierdut.

Bookfest-ul meu de vineri

Asadar, inevitabil, am ajuns la Bookfest. Nu pentru ca e vreun eveniment monden (ca in general nu ajung la astea:)), ci pentru ca era cu multe caaarti, cu lansari la care mi-ar fi placut sa fiu si pentru ca trebuia sa-mi rezolv marea dilema. Marea dilema a unei studente cu nici prea multi, nici prea putini bani, nu se plange, e daca sa-si ia carti sau pantofi. Si cum a poposit la bookfest, stia ea ca pantofii nu mai au nicio sansa.


Si-am ajuns la romexpo, si m-am plimbat printre carti, ma si gandeam ca n-o sa-mi iau niciuna la inceput, si o sa-mi sparg banii inainte de lansari. Si tot plimbandu-ma eu aud de undeva de departe vocea lui Parvulescu (eu venita tocmai de la examenul cursului lui.. casavezi;)) parca era vocea lui, parca nu era.. cu cat ma apropiam mai tare certitudinea devenea mai puternica, si uite-asa poposesc in fata standului de la Polirom. Stamate intra in actiune:




Era vorba despre lansarea unei carti,la care culmea chiar planuisem sa ajung, dar credeam ca o pierdusem, o cercetare de marketing politic de la Insomar, despre alegerile din 2008. Si de aici incolo am inceput eu sa cumpar : ) Domnii au vorbit foarte frumos, despre cum a luat nastere studiul, despre cum au contriuit chiar mai multe personaje decat autorii, printre care si Parvulescu.. all in all, a fost interesant. Si pentru ca asa mi s-a parut, nu puteam sa nu-mi cumpar cartile. Bine, si daca tot eram la polirom, cum sa rezist in fata "cartii lui Manuel"?! : )

Apoi am plecat din nou, m-am pierdut printre rafturi, pana cand din nou, aceiasi voce, aceiasi impresie, zic "ia sa ma intorc, sigur mai e ceva". Si chiar era. Tot la Polirom, lansarea unui dictionar al domnului care coordoneaza Modulul Jean Monnet, adica Iordan Barbulescu si inca o doamna tanara, imbracata frumos si aranjata delicat, dar foarte bine, arata ca scoasa din cutie. Si era foarte draguta si emotionata, Daniela Rapan, pe numele ei: )





Au urmat apoi lansarile de la Humanitas, care s-au tinut lant si de la care n-am mai putut sa plec : ) Am nimerit la lansarea "Antologiei rusinii dupa Virgil Ierunca". S-a vorbit inevitabil despre comunism, tema la care s-a tot ajuns si in alte lansari, despre cum a imparti Ierunca oamenii din antologie, in persoane publice si oameni necunoscuti, prilej cu care domnul Liiceanu a constatat un lucru foarte interesant, la care probabil ca multi nu s-au gandit si anume ca majoritatea oamenilor de cultura nu s-au multumit sa scrie elegii si ode comunismului si conducatorilor, dar si-au pus in slujba demersurilor de genul asta toata stiinta si talentul pe care-l aveau. Cam trist, dar poate oamenii nu se vedeau iesiti din cercul asta si s-au gandit ca asta e singura cale.. desi.. Fiecare dupa puterea lui, ma gandesc..




Dupa lansare am dat de profesorul de istorie din semestrul asta, domnul Niculescu, care, in stilul caracteristic, dupa ce l-am salutat si nu m-am recunoscut decat probabil fooarte vag, m-a intrebat daca am fost la lansare, si raspunsul meu afirmativ a fost urmat de un "bravo, bravo, foarte foarte bine!" : ) ..




Ce a urmat pentru mine si Stamate a fost lansarea cartii lui Alex Stefanescu, insotit de Lidia Bodea si de Razvan Vasilescu, responsabil cu citirea diverselor dezastre literare reperate de Alex Stefanescu in cartea lui. Oameni relaxati, glumeti( mai ales Alex Stefanescu.. : ), s-a creat o atmosfera si mai frumoasa cand Razvan Vasilescu a propus ca publicul sa se apropie de masuta de la care citea, pentru ca era prea mult zgomot de la celelalte lansari. Cam asta mi-a placut mie la bookfestul asta si in general la evenimentele din ultimii ani. Ca nu mai e vorba de oameni pe care ii pui pe un piedestal si sa te gandesti la ei ca la niste entitati marete. Sunt oameni ca si tine, care au studiat foarte mult, cu o cultura impresionanta, pe care ii vezi aproape de tine, si de la care sorbi cuvinte frumoase si franturi din stiinta lor. Dar asta de la un nivel apropiat, respectuos si in acelasi timp cald.





( de observat bratarile minunate ale Lidiei Bodea si pantofii minunati ai unei doamne de la Humanitas :)


Apoi a fost lansarea cartii "Straja dragonilor" o particica de autobirografia a lui Negoitescu, despre care s-a vorbit foarte frumos. Mi-a placut interventia Lidiei Bodea despre ce a insemnat pentru ea cartea asta si cum a impresionat-o, mi-au placut povestile lui Alex Stefanescu despre Negoitescu, dar si prezenta domnului Hurezeanu, "pastratorul" jurnalului, care, dupa dorinta autorului, ar trebui sa apara peste cativa ani buni.. Gandidu-ma la Lidia Bodea, mi se pare ca pana la urma, o carte e facuta si de cititorii pe care ii prinde in povestea ei, si care ii raman fideli toata viata... foarte frumos!





Si acum, in sfarsit, lansarea mea mult asteptata : ) Desigur, despre Noica. Noica inedit si Noica in arhivele securitatii. Aici s-au strans oameni cu povesti frumoase, toate diferite. Si cum nu se putea altfel, cel mai tare mi-a placut interventia lui Sorin Lavric, pentru ca, la un moment dat, era asa de pasionat de ce spunea, incat parca se volatilizau toate impresiile lui. Sau mi s-o fi parut mie. Si cum a accentuat el, si ceilalti mai putin, asa si pentru mine, Noica nu e atat filosofia lui, dar mai mult decat ea, e omul Noica. Despre care s-a vorbit in dupa amiaza asta. Ultima interventie, a domnului Liiceanu, a fost de fapt povestea cartii, cum a luat ea forma asta si povestea jocului de la sfarsit, jocul fotografiei. Nu se putea termina mai frumos de atat, cu un discurs asa de frumos si de .. personal.




Si acum, ca o concluzie, probabil ca au exista destule parti negative, de la preturile cartilor pana la zgomotul si suprapunerea prezenatarilor, dar mie mi s-a parut, cel putin vineri, un eveniment incantator, cu o multime de oameni speciali, cu discursuri nu atat impresionante cat dragi, apropiate, calde si personale, o adunare de oameni frumosi. Si ca tot vorbim de oameni frumosi:

mosii verii

cred ca nu mai trebuie sa spun nimic despre vara, imi tot exprim sentimentele fata de ea de vreo cativa ani si-o astept cu nerabdare in restul anului. unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care trebuie sa le faci vara, cand stai la oras, e sa mergi la piata sambata dimineata. pentru ca daca n-ai casa la tara, ca sa te bucuri din plin de ea, cel mai simplu lucru pe care poti sa-l faci e sa te duci in parc sau la piata. da, cred ca si despre piata as putea sa scriu randuri intregi, despre discutiile grozave care se pot infiripa intre cumparator si vanzator de la un kilogram de capsuni si de la ce frumos miroase totul asa proaspat si colorat. si pentru ca in plimbarile tale catre piata si la piata poti intalni atatia oameni si poti vedea atatea lucruri, orb sa fii sa nu le vezi.



astazi e o zi de vara mai speciala, mosii de vara. adica ziua pentru care bunicile se pregatesc cu minutiozitate, isi strang toata saptamana de dinainte ingredientele pentru coliva si ziua in care isi iau hainele cele frumoase, basmalele mai inflorate, isi pun coliva pretioasa intr-un cos frumos impletit din nuiele, pe un stergar colorat, neaparat cu alb si rosu, si purced la biserica.

mosii de iarna sunt tristi. e prea frig, bunicile se plang de batranete si de saracie, coliva e si ea zgribulita, si drumul pana la biserica anevoios. mosii de vara sunt calzi, ca o coliva intr-un tuci mare si negru, nepregatita, de-abia fiarta. sunt veseli ca gospodinele care robotesc prin bucatarie, ca alergatura pentru cumparaturi, ca vocile suprapuse din strada, si ca toate culorile de afara si de pe stergar.


astazi am vazut in tramvai si pe strada o multime de colive. toate in cosuri frumoase, insotite de bunici, nepoti, copii, doamne si domni. am vazut un domn pe strada mea, insotind o coliva int-un cos frumos, si el imbracat frumos, in costum, trist, cu o pojghita transparenta pe ochii, care ii facea si mai trista durerea.

cred ca sunt putine lucruri frumoase pe care le mai poti face pentru cineva atunci cand nu mai e, si cel mai important dintre astea e sa-i cinstesti memoria. nimanui nu cred ca-i plac mosii de iarna. in schimb, vazuti de pe scaunul unui tramvai, si de la inaltimea unei sacose incarcate cu verdeturi, mosii de vara sunt la fel de frumosi ca vara. pentru ca bunicile nu sunt imbracate in negru, ci in alb, cu flori si arabescuri, la tara in costume populare, batatorind ulitele, ciripind ca pasarile, preocupate ca albinele, si la oras ridicand praful de pe trotuare si umpland mijloacele de transport. toate astea ma fac sa cred ca asta e una din zile in care memoria celor plecati e privita cu drag, cu senintate, cu lumina, cu acceptare, in care toate gandurile se duc sus si sunt atatia ingerii care au coborat mai jos de nori, atat de jos ca le vine sa faca o hora, ca sa ridice tot mai sus praful de lumina. o zi in care si ce e sub nori si ce e deasupra lor se bucura, si invarte cu multa caldura si lumina mingea asta colorata.

rochita pentru telefon

aveam de mult in plan rochita pentru telefon, si pentru toate ceainicele ce vor urma. a iesit bine pentru prima incercare, dar mai are pana la perfectiune, asa ca deocamdata face telefonul fericit si-l ocroteste de toate izbiturile cu care s-a obisnuit si la care a rezistat eroic. probabil ca urmatoarea o sa iasa mult mai bine, si sigur o sa fie altfel, cu alta funda sau fara funda.


intr-o alta ordine de idei, incep sa ma mut pe balcon, pentru ca lumina mai minunata ca acolo nici ca exista. asta e marele beneficiu al verii( printre o multime pe care as putea sa le enumar la nesfarsti:): lumina si caldura. foooarte frumos.

bunatati de sezon

in ultima vreme am avut parte de o multime bunatati, incepand cu toti boschetii de trandafir pe care planific sa-i gazduiesc in balcon, plan care a fost deschis de un ghiveci cu trandafiri galbeni si cu buchetul asta de poveste pe care l-am cumparat aseara de la o tanti din piata, care se grabea si il mai avea doar pe el. urmatrul membru al plantatiei e stropitoarea fermecata, de la magazinul meu preferat(cel de la iancului, cu tanti draguta la tejghea, cu care vorbesc pana ma uita sfintii :)).


tot in seria de minunatii din ultima vreme o sa includ si bombardamentul de planuri pe care o sa-l pun in practica in vara asta. ;))



intr-o alta ordine de idei, am primit cartea asta colorata, pe care orium mi-as fi cumparat-o, dar asteptam momentul potrivit. tantiile astea de la colormebeautiful par foarte nais, pana la un punct, in care devin un fel de avon si se gandesc ca ar fi dragut sa vinzi si ceva din produsele lor, pentru ca, nu-i asa, daca nu sunt produsele alea, nu-ti faci treaba bine. not. cartea in schimb e buna, e cu ce-mi place miiieeee :), si de-abia astept s-o aprofundez. si sa aplic.